Alternative gratuite la Microsoft Office: programe pentru productivitate

de: Horia Despa
01 03. 2016

Deși nu sunt extrem de cunoscute, programele alternative gratuite la Microsoft Office pot fi foarte utile atunci când nu ai acces la faimoasa suită de aplicații a gigantului din Redmond.

Dacă v-ați săturat să cumpărați (sau să piratați) Microsoft Office, de fiecare dată atunci când faceți o nouă instalare de sistem, alternativele gratuite la faimoasa suită de programe de productivitate ale Microsoft nu sunt doar prietenoase și similare cu Office, dar în același timp au grijă ca resursele PC-ului vostru să fie tratate cu grijă.

Cum banul scos din buzunar este prioritar în ochii românului, noi la Playtech ne-am hotărât să vă prezentăm cinci alternative gratuite la Microsoft Office:

Alternative gratuite la Microsoft Office: Apache OpenOffice

Fiind, probabil, cel mai cunoscut și  mai eficace program de scriere și editare de documente, Open Office folosește un cod de bază open source care permite înstalarea unui pachet enorm de extensii, ce îmbogățesc experiența utilizatorilor care folosesc acest program. Apache Opern Office constă în Writer, principalul editor de text similar cu Word care permite utilizarea de funcții precum autocorrect, formatare de text, stiluri de text, HTML, MediaWiki și tabele.

De asemenea Open Office mai conține aplicații precum Calc, program optimizat pentru calculul de date și analize de informații. În plus, aplicația Impress este mai mult sau mai puțin echivalentul lui Power Point iar Draw este cumva echivalentul lui Visio de la Microsoft. Evident, nu putea lipsi o aplicație similară cu Excel, numită Base, care permite construirea și editarea de tabeluri, rapoarte și formulare cu ajutorul unei interfețe simple și prietenoase. În final, aplicația Math va permite efectuarea de ecuații matematice și formule, cu ajutorul unei interfețe grafice prietenoase și ușor de înțeles.

Dacă doriți să experimentați o aplicație solidă care oferă o alternativă credibilă la faimosul Microsoft Office, o puteți descărca de AICI.

NeoOffice: alternativa perfectă la Microsoft Office pentru iOS

Sistemul de operare Windows se bucură nu doar de Microsoft Office, dar și de o suită convingătoare de alternative la faimosul program de editare, așa că de ce iOS nu ar putea avea aceleași oportunități?

NeoOffice oferă aceleași funcții ca Open Office și ”copii” săi, Apache Open Office și Libra Office, însă pentru utilizatorii de Mac-uri. În această suită de programe cei interesați vor găsi aceleași aplicații ca cele din Apache Open Office: Writer, Calc, Impres, Draw, Base și Math.

Cea mai nouă versiune de NeoOffice v3.3 va suporta desenarea textului în rezoluție HD pe ecrane Retina și oferă compatibilitate cu cele mai noi versiuni de Mac OS X. De asemenea, utilizatorii de NeoOffice Mobile vor putea împărți documentele NeoOffice către telefoanele, calculatoarele și tabletele altor utilizatori. Dacă sunteți interesați de una din cele mai bune alternative gratuite la Micosoft Office, puteți descărca aplicația de AICI.

Alternative gratuite la Microsoft Office: Google Docs

Dedicat, de asemenea, productivității la birou, Google Docs este aplicația cu cel mai mare potențial de a se apropia de Apache OpenOffice în popularitate, mai ales când oferă posibilitatea transpunerii și sincronizării informației în cloud. Aplicațiile oferite de Google Docs sunt Google Documents, un editor de text online similar cu Word, Google Spreadsheets, care este echivalentul direct al lui Excel, Google Presentations permite descărcarea și rularea documentelor PDF, PowerPoint sau TXT. De asemenea, Google Drawings este echivalentul lui Visio sau Paint, iar Google Forms permite editarea de formulare online care pot fi împărțite altor utilizatori cu un simplu click.

Alt avantaj ar fi și integrarea Google Docs cu un număr mare de alte aplicații online precum Gmail sau Google+. Dacă doriți să folosiți cea mai flexibilă alternativă gratuită la Microsoft Office, puteți utiliza aplicația de AICI.

LibreOffice

Fiind aplicația soră a Apache OpenOffice, LibreOffice folosește același cod open source ca și Apache, numai că dezvoltatorii acesteia au avut o altă politică față de proprietatea codului sursă. Creată de OpenOffice Foundation, programul OpenOffice a devenit LibreOffice atunci când Oracle a dorit să preia codul deținut de Sun Microsystems. OpenOffice Foundation au păstrat codul orginal și au dezvoltat o aplicație separată de OpenOffice, ultima devenind în timp Apache OpenOfffice.

În esență, LibreOffice este identică cu Apache OpenOffice. Aplicația are OpenOffice-Writer, Calc, Impress, Draw, Base și Math. LibreOffice se bucură de actualizări mai frecvente decât Apache OpenOffice, fapt care poate inspira mai multă încredere în aceastp versiunea de OpenOffice, decât în aplicația celor de la Apache.

Dacă doriți să folosiți cea mai flexibilă alternativă gratuită la Microsoft Office, puteți utiliza aplicația de AICI.

Alternative gratuite la Microsoft Office: KOffice

Fiind, poate, cea mai puțin cunoscută alternativă la Microsoft Office, KOffice vine cu un editor de text, un editor de foi de calcul și o aplicație dedicată prezentărilor.

KWord este, așa cum ziceam mai sus, aplicația dedicată editării de texte. Poți include imagini, tabele sau chiar forme geometrice în documentele la care lucrezi. Pe lângă KWord, se mai află și KCells, o aplicație dedicată construirii de foi de calcul unde să poată fi notate cheltuielile casei sau firmei în care lucrezi, sau orice alte evidențe pe care vrei să le monitorizezi.

Ultima aplicație KOffice este Showcase, un program echivalent cu PowerPoint, menit să editeze tabele, grafice sau imagini. Utilizatorii pot face tranziții sau adnotări suplimentare în materialele la care lucrează cu ajutorul unei interfațe prietenoase și ușor de folosit. KOffice este disponibil atât pentru Mac OS X, cât și Windows sau Linux, iar cei interesați pot descărca aplicația de AICI.